Mircea Barbu :  Omul momentului în Orientul Mijlociu nu e nici Trump, nici Khamenei, nici măcar Ismail Qaani, noul lider al forțelor iraniene conduse până deunăzi de Soleimani.

Nu, omul momentului este un cleric șiit pe nume Muqtada al-Sadr. El și numai el are capacitatea militară și autoritatea morală ca să mobilizeze sute de mii de luptători pe teritoriul Irakului împotriva forțelor americane. În următoarele zile, tot ce va face și va zice Sadr va fi lege în Irak, mai ales că premierul e pe făraș și țara e în criză politică și militară cum n-a mai fost din 2003 încoace.

• Muqtada al-Sadr este liderul Mișcării Sadriste și liderul mișcării Saraya al-Salam, o miliție șiită care este continuatoarea „armatei Mahdi” pe care tot el a condus-o în timplul ocupației americane din Irak.

• Sadr provine dintr-o familie extrem de influentă în viața spirituală irakiană. Clericul este fiul lui Mohammad Mohammad Sadeq al-Sadr, un om religios și politician irakian care s-a opus regimului Saddam Hussein și nepotul lui Mohammad Baqir al-Sadr, poate cel mai influent cleric șiit din epoca modernă. Nu de puține ori, adepții săi i se adresează cu titlul onorific de „sayyid” (un apelativ onorific care îi recunoaște unei persoane descendența directă din familia Profetului).

mai mult la  www.facebook.com/mircea.barbu.vice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.